Arabia Saudită condiționează normalizarea relațiilor cu Israelul de crearea unui stat palestinian

Arabia Saudită condiționează normalizarea relațiilor cu Israelul de crearea unui stat palestinian
Publicat: 16/01/2024, 21:18

Arabia Saudită a semnalat, marți, disponibilitatea de a normaliza relațiile cu Israelul în cadrul unui acord amplu care să includă înființarea unui stat palestinian, o idee susținută de Statele Unite.

”Recunoaștem că pacea regională include pacea cu Israelul, iar acest lucru se poate întâmpla doar prin pacea cu palestinienii, prin crearea unui stat palestinian”, a afirmat prințul Faisal bin Farhan, ministrul de Externe al Arabiei Saudite, cu ocazia Forumului Economic Mondial de la Davos.

Întrebat dacă Arabia Saudită ar recunoaște Israelul în cadrul unui acord politic extins, Faisal bin Farhan a precizat, conform agenției Reuters: ”Categoric”.

Statele Unite au depus eforturi intense în 2023 pentru un acord de normalizare a relațiilor între Israel și Arabia Saudită, dar negocierile au intrat în impas în contextul conflictului din Fâșia Gaza. Prin intermediul Washingtonului, Israelul a normalizat în ultimii ani relațiile cu Emiratele Arabe Unite, cu Bahrainul și cu Marocul.

”Am lucrat cu Statele Unite în sensul păcii regionale” prin crearea unui stat palestinian, ”iar acest lucru a devenit mai relevant în contextul conflictului din Fâșia Gaza”, a subliniat Faisal bin Farhan.

Prințul Faisal bin Farhan a reafirmat angajamentul Riyadului pentru stabilizarea Orientului Mijlociu și a cerut instituirea imediată a unui armistițiu între Israel și grupul islamist palestinian Hamas.

”Există o cale spre un viitor mai bun al regiunii, pentru palestinieni, pentru Israel, iar aceasta este pacea, noi menținem angajamentul total în acest sens. Un armistițiu al tuturor părților ar fi un punct de plecare pentru o pace permanentă și sustenabilă, care poate fi realizată doar printr-o abordare justă pentru poporul palestinian”, a subliniat Faisal bin Farhan.

Statele Unite susțin ideea înființării unui stat palestinian

Statele Unite exercită presiuni asupra Israelului pentru stabilirea unui plan de guvernare a Fâșiei Gaza post-conflict. Autoritatea Palestiniană urmează să fie reformată pentru a putea prelua atribuții de guvernare, a afirmat săptămâna trecută secretarul de Stat american, Antony Blinken, cerând Israelului, la finalul turneului în Orientul Mijlociu, să accepte avansarea procesului pentru înființarea unui stat palestinian.

”Sunt două căi: prima ar consta în integrarea Israelului la nivel regional, cu asigurări de securitate și angajamente din partea statelor din regiune, precum și din partea Statelor Unite, și cu un stat palestinian, sau cel puțin cu deschiderea drumului spre un astfel de stat. A doua cale ar fi să continuăm să asistăm la terorism, la negare, la distrugerile provocate de Hamas, de militanții huthi, de Hezbollah, de grupurile susținute de Iran”, a declarat Blinken.

Foto: Profimedia

Citește și:

Premierul Li Qiang a încercat, la Davos, să promoveze mediul economic din China și a denunțat linia protecționistă a SUA

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?